Seara de 19 martie a prilejuit în Irish & Music Pub continuarea New Wave Fest-ului, Spring Edition, început cu o seară înainte, în aceeaşi locaţie. Pe scurt, au fost două seri pline de muzică de calitate, dar mai ales de prezenţa unui public cu adevărat minunat.
Primii care au urcat pe scenă au fost tinerii de la Lights Out!. Mărturisesc că, acum ceva vreme, am mai prins această formaţie pe scenă. De data aceasta, mi-au plăcut mai mult, dar poate şi mulţumită publicului şi a atmosferei create. Din păcate, din motive cât se poate de obiective, nu avem fotografii din timpul acestui prim recital. În fine, acesta nu a fost unul foarte lung, şi mai mult bazat pe compoziţii cover; dintre aceastea, You’ve got the love (Florence+The Machines) sau I like so you so much better…(Ida Maria) au fost mai mult pe placul meu. De asemenea, au existat şi compoziţii proprii, piese precum Control şi Bricks rămânându-mi în memorie. Ca şi constatare legată de prestaţia scenic – solista nu prea comunică cu publicul, fapt pe care îl văd ca pe un dezavantaj. Într-adevăr, nici solistul de la Alternosfera nu comunică cu publicul, însă acolo este mai puţină nevoie. Prin urmare, deşi la concert existau o puzderie de reprezentanţi ai „publicului ţintă”, domnişoara, de altfel foarte prezentabilă, nu a încercat să vorbească mai mult cu auditoriul. Poate ca şi compensaţie, următoarea trupă a realizat o comunicare cât pentru 2 sau chiar 3 formaţii (asta ca o paranteză). Revenind la formaţia Lights Out!, per ansamblu, prestaţia a fost una ok, pentru mine, chiar foarte bună pentru ceilalți, având în vedere entuziasmul manifestat de zecile de tineri spectatori. Ca şi element vizual pozitiv, pot spune că mi-a plăcut pălăria neagră a basistului. Pe scurt, o prestaţie decentă a formaţiei Lights Out!.
În pauza dintre recitaluri, am putut observa o adevărată „maree” de tineri în direcţia barului, plecați pentru a se „hidrata” corespunzător. De asemenea, am căpătat o stare de bine la vederea ţinutelor vestimentare ciudăţele şi foarte originale ale multora dintre liceenii prezenţi in public (trebuie să recunosc că, în special, fetele erau îmbrăcate cu mult stil).
Mergând mai departe, după o scurtă pauză şi o cortină neagră (foarte interesantă idee) trasă, pe scenă au urcat cei de la Keep Away. Dincolo de acest nume „rău” la prima impresie, tinerii de pe scenă chiar au făcut tot posibilul să se apropie de public, prin interpretare şi o bună comunicare. După cum spuneam şi mai devreme, Andrei, solistul formaţiei, a făcut excel de zel în privinţa discuţiei cu spectatorii, dar a ieşit bine. Încă de la început, am gustat din plin inserţiile de chitară „metal”, chiar dacă pe un stil, per ansamblu, alternativ. În acest sens, băieţii s-au apropiat mai mult de inima mea, dar şi de inimile tinerilor din public, astfel încât nu a trecut mult timp până să apară crowd surfing-ul. Totodată, am putut observa o doamnă la vreo 40 de ani (probabil mama cuiva de pe scenă, dar nu obligatoriu), cocoţată pe o tejghea, ascultând muzica într-o manieră foarte „aşezată” şi sobră. Colac este pupăză, după vreo 10 minute, un bărbat de vreo 50 de ani s-a aciuat lângă mine, la fel de serios şi poate mai sobru decât doamna în cauză. Oricum, m-am bucurat să văd şi persoane ceva mai în vârstă faţă de masa generală de tineret neliniştit şi aventuros.
Trecând la partea compoziţională, Keep Away a interpretat bine piese proprii, precum Go!, Prăpastie, Talk About It, Ziua de Azi, Thanks, dar şi piese cover, dintre care am reținut Even Flow (Pearl Jam). Astfel, chiar dacă vocea nu este una foarte rezistentă, solistul poate face faţă onorabil unui concert de o oră (au cântat mai puţin de-atât). Totuşi, cu riscul de a mă repeta, mi-a plăcut foarte mult modul în care s-a comunicat cu publicul, s-a instigat la mişcare, la pogo, la cântat etc.
Pe scurt, în zumzetul continuu din beciul Irish, Keep Away a făcut un show foarte bun. Bravo băieţi!
Continuând, după o scurtă pauză, pe la ora 22,00, au urcat pe scenă cei de la Viţa de Vie. Întâmpinaţi din public cu multe urale şi cu minunatul citat „trei, în p**a mea”, Viţa a început recitalul cu piesa Vina. În scurt timp, sala a devenit neîncăpătoare, iar aerul, irespirabil. Tocmai din acest motiv, organizatorii au fost chiar obligați să oprească intrarea, de la un moment dat încolo. Tineretul, care până în acel moment fusese considerabil distrat, a devenit de-a dreptul nebun. Piesa Azi a alimentat nebunia, iar următoarele Gânduri sau Fetish nu au făcut decât să aţâte flacăra şi să o alimenteze continuu. Mai apoi, piese precum Vinolamine, Ozosep sau Iamma au cronicizat starea de bine şi euforie, astfel încât totul s-a transformat într-o adevărată sărbătoare.
Viţa de Vie şi-a continuat recitalul foarte bine, cu piese precum Sunetul Mai Tare, Varza sau Basul şi cu toba mare. Astfel, dacă în cazul compoziţiei Sunetul mai Tare zgomotul din public a devenit destul de puternic, Basul şi cu toba mare a dezlănţuit un fel de vuiet continuu, în care vocea lui Adi Despot nu se mai auzea. Oricum, în acele moment, cei din public nu mai ţineau cont foarte mult de ce se cântă pe scenă, în mijlocul unui chef „monstruos”, în care toată lumea se simţea mai mult decât bine.
Bis-ul prelungit a venit ca şi o chestiune logică şi foarte normală, dar am fost surprins să văd multă lume plecând înainte de a mai asculta ultimele piesele. Sincer să fiu, mi s-a părut ciudat, dar asta este; când omul se plictiseşte,aşa, dintr-o dată, nu se mai poate face nimic. În fine, Sapa şi Liber au încheiat recitalul, în uralele publicului care a mai rămas (suficient de numeros). Piesa Liber a reprezentat un moment de relaxare şi un prilej pentru cuplurile prezente de a se îmbrăţişa cu pasiune. Totodată, piesa a constituit şi un bun prilej de a auzi ce cântă Adi Despot.
Trebuie să mărturisesc că mi-a plăcut mult Viţa, poate mai mult ca niciodată. Totuşi, ca de fiecare dată, am rămas cu marele regret de a nu fi auzit un instrumental foarte bun însoţit de o voce pe măsură. Dar aşa e în viaţă, nu le poţi avea pe toate.
Pentru a conchide, trebuie să laud această iniţiativă a Live Entertainment, şi nu pot decât să mă bucur că în Cluj încă se mai ascultă muzică bună.
New Wave Fest – Good manifest!
Text: Sergiu Munteanu
Foto: Radu Boțoiu
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu