Expoziţie de desen « J’aime les sucreries » / « Imi plac dulcegăriile » de Elena Ilash


Expoziţia experiment nr.3 din Cafeneaua Papillon, defineşte al treilea concept cu care Elena Ilash revine aici. Parte a unei serii deschise, prezenta expoziţie J’aime les Sucreries prezintă 11 lucrări de pictură, de fapt un desen colorat în care atât tuşele, cât şi grafismele, însoţesc o tematică organic-figurativă. Preocuparea e cea a reprezentărilor nudurilor feminine în ipostaze atât statice, hieratice dar şi cu o tentă erotică. Aceste ‘ladies’ ce aparţin zilelor noastre creează un parcurs de stări şi situații, acel ceva, aspect, înfățișare, chip şi prezenţă care ne relevează caleidoscopicele faţete ale femeii.


Cafe Papillon, vernisaj sâmbătă 5 aprilie ora 20.30

DEZBATERI PE SUBIECTE SOCIO-ECONOMICE ŞI CULTURALE


La iniţiativa scriitoarei româno-franceze Gabriela Făcălău, trei dezbateri îşi fac loc în programul Primăverii Cafenelelor, abordând tematici fierbinţi care aduc împreună puncte de vedere  ale mai multor generaţii  şi din medii diverse : universitar, societate civilă, mediul economic, publicul larg.
Vor participa :  Daniel David (profesor de psihologie şi psihoterapie UBB), Sorin Stan (chief strategy officer SoftVision, vicepreşedinte al Asociaţiei pentru educaţie informală), Istvan Szakats (preşedintele Fundaţiei AltArt), Marius Lazăr (sociolog, profesor UBB), Dan Eugen Raţiu (filosof, profesor UBB), Daniel Peslari (Asociaţia Reactor, doctorand în relaţii internaţionale UBB), Adrian Dohotaru (cercetător UBB şi activist în asociaţia SOS), Gabriela Bodea (economist, profesor UBB), Mihai Talpoş (preşedintele organizaţiei Tineret pentru Europa, director firma de training şi consultanta), Sergiu Mişcoiu (specialist în ştiinţe politice, profesor UBB) ; Luciana Andronic (profesoară de limba română şi franceză, colegiul G. Bariţiu), Diana Filip (profesor FSEGA UBB, matematician) ; 

La Cizmarie

Joi 3 aprilie : ora 19-21 : “Noile tehnologii de informatie si de comunicare, un progres prea rapid ?”
Sâmbătă 5 aprilie, ora 19-21: “Trăim o etapa istorica cruciala? Criza şi neoliberalismul“
Luni 7 aprilie, ora 19-21 : “Tineretul roman, incotro? “

CONCERT Atmosferic Unity 07


                   Atmospheric Unity este un eveniment creat și găzduit periodic de Samsara Teahouse, începând cu luna noiembrie a acestui an. Proiectul promovează artişti mai puţin cunoscuţi ai scenei ambientale, pentru că, deşi o auzim deseori în jurul nostru, muzica ambientală nu se încadrează într-un ”classic entertainment” şi nu este îndeajuns de cunoscută şi explorată de către public. 
                  Aşa că haideţi să creăm împreună, noi, voi şi artiştii o întâlnire sferică, ciclică, un periplu pe tărâmul ambiental, în care să ne unim energiile şi spiritul. Haideţi să creăm împreună o stare de spirit care contaminează şi expandează fiinţa noastră într-o Atmospheric Unity.

Samsara Teahouse, vineri 4 aprilie ora 21


Paşaportul Primăverii Cafenelelor 2014


Participând la acest concurs din cadrul festivalului Primăvara Cafenelelor, veți putea câștiga un abonament pentru 2 persoane la Festivalul 18+ (17-18 mai 2014)  și un curs de limba franceză organizat de Institutul Francez din Cluj Napoca. Un eveniment nou și mai deosebit, gândit nu ca un festival de muzică ori de arte vizuale, nu ca o manifestaţie dedicată educaţiei sau diverselor ateliere, nu ca o sarabandă de performance-uri, ci ca o experienţă totală.  

Regulile jocului sunt foarte simple : « pașapoartele » Primăverii Cafenelelor le găsiți în fiecare cafenea parteneră în acest festival, începând cu data de 3 aprilie. Ceea ce trebuie să faceți este doar să le solicitați! Pe parcursul călătoriei dumneavoastre culturale în cele 12 cafenele partenere, va trebui să cereți ca aceste pașapoarte să fie ștampilate, iar mai apoi să le trimiți pe adresa Institutului Francez din Cluj Napoca ( strada I.C. Brătianu, nr. 22) până la data de 15 aprilie.
  
Aveți posibilitatea de a fi chiar dumneavoastră marele câștigător dacă reușiți să strângeți toate ștampilele cafenelelor. În cazul în care vor exista mai mulți concurenți care îndeplinesc acest criteriu, va avea loc o tragere la sorți pentru a afla numele persoanei câștigătoare. 
Vă dorim călătorie plăcută și nu uitați să vă notați datele de contact pe spatele plicului în care veți trimite pașapoartele Primăverii Cafenelelor...!

ADRESELE CAFENELELOR:
Atelier cafe : Strada Memorandumului nr.9, la etaj 
Cafe Papillon : Emil Isac Nr. 9
Cizmarie : Strada Samuil Micu nr. 6
Doamna T : Strada Napoca nr. 10
Enigma : Strada Iuliu Maniu nr. 12
Flowers Tea Bar : Strada Emil Isac nr. 11
Zorki Photo cafe : Strada Ion Rațiu nr.10
Jaxx : Strada Emil Isac nr. 25
Shto bar : Strada Memorandumului nr.6, la etaj
Q caffé : Strada Petru Maior nr. 13
Samsara : Strada Emil Racovita nr. 27

Mai mult (festival 18+) :  http://www.facebook.com/18plusfestival - http://18plusfestival.ro/festival/

3 DEZBATERI PUBLICE

La Cizmarie 
Str Samuel Micu, n°6
Institutul Francez din Cluj-Napoca, organizeaza trei dezbateri publice de subiecte culturale, sociale și economice. Animatoarea dezbaterilor este Gabriela Facalau, ziarista si scriitoare franceza de origine romana. 

Invintati : 
Daniel David, Profesor de psihologie clinică și psihoterapie la Universitatea Babes-Bolyai
Sorin Stan, Chief Strategy Officer at SoftVision /Vice Presedinte al Asociatiei pentru Educatia Informala( Scoala Informala de IT)
Istvan Szakats, Presedintele Fundatiei Alt Art
Marius Lazar, Conferenţiar Univ. Dr. La Facultatea de sociologie si Asistenta Sociala, Babes-Bolyai